Despre iad se spune ca mai mult decat un loc smoala si cazane, este o stare... o durere, un regret si o neputinta infinita. Cred ca daca fiecare dintre noi poate sa spuna cat de dureros este un regret pentru un fapt minor ( regret ca ai pierdut un ceas )... dar cat de greu este regretul ca ai pierdut pariul cu viata? Si cat de mare este regretul atunci cand din iad il vezi pe Dumnezeu, simti dragostea Lui, dar nu o poti impartasi?
Este exact ca in "pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar", in care bogatul il vedea pe Dumnezeu din iad, dar nu putea ajunge la el, regretul ca nu a crezut era atat de arzator incat il roaga pe Lazar doar sa-i inmoaie degetul in apa si sa-i dea sa bea... acest regret este atat de dureros deoarece este infinit.
Aceeasi stare in care se afla bogatul nemilostiv, ma aflu si eu... O vad, dar nu pot ajunge la Dansa; sunt convins ca exista, dar se pare ca sunt neputincios...Parca s-a ivit o prapastie atat de mare incat n-o voi putea niciodata trece... mi-as dori sa fie doar o himera, sa ma trezesc si sa aflu ca a fost un cosmar...Insa, se poate transforma si intr-un vis ceresc.
P.S. Iadul exista si e dureros!
